Sub cruce, preș

Aud vorbind pe mulți că duc o cruce,
De care siguri sunt că nu-i a lor,
Ori că, trecând în noapte o răscruce
Au fost împinși pe-un drum rătăcitor...

Îi văd plângând, spunând oricui i-ascultă,
Că nici nu știu ce drum au apucat,
Dar siguri sunt c-au mers o vreme, multă,
Simțind că toată lumea i-a uitat.

Vorbind de cruce, se privesc cu ură,
Dar cer a fi văzuți ca bravi eroi,
Ce lupte-au dus, de mare anvergură,
Fugind și de furtuni și de noroi.

Iar alții, plini de crasa aroganță
A celor ce nimic n-au împlinit,
Fac semnul crucii-n sens de ignoranță,
Văzând în cel cinstit doar un tâmpit.

Și-n vorba ce o vor a fi dovadă
Științei lor de lumile de sus,
Se circumscrie rolul de fațadă
Ce-l dau ideii prin cuvântul spus.

Pun laudei puteri nemăsurate,
Țipând idei de care n-au habar,
Chiar dacă, ucigând cu mâini curate,
Pe unii-i duc a trece în zadar.

Vorbind de cruce fac, din nesimțire,
Gesturi ce lasă sufletul pătat,
Mimând chiar surogatul de iubire
Celor ce văd perechea un păcat.

Cruci peste tot se pun și ele-arată
Că nimănui nu-i pasă de au rost,
Mulți cred că viața-i astfel mai curată
Când preșul pentru fapte-i adăpost.